Citeam cu ceva timp în urmă un volum motivațional scris de-un bunic și-un nepot, Donald O. Clifton și Tom Rath – ”Cât de plină ți-e găleata?”
Primul a pus bazele psihologiei pozitive, cel de-al doilea a pus accentul pe dezvoltare personală, motivațional și marketing.
Să nu uităm de atitudinea pozitivă a nepotului, care se ”luptă” cu tumori multiple ….de la vârsta de 16 ani! La aceeași vârstă, rămâne fără vedere la ochiul stâng, diagnosticat fiind cu o boală foarte rară -von Hippel-Lindau. În ultimul an de facultate, a aflat că tumorile s-au localizat într-una din glandele suprarenale; ulterior, au ajuns și-n pancreas și șira spinării.
”Picăturile cu care prietenii și membrii familiei mele îmi umpleau găleata erau o rezervă, un surplus care avea să îmi ajungă și să mă sprijine în perioadele grele ale vieții.”(Tom Rath)
Metaforic vorbind, în viața noastră suntem noi și cei de lângă noi, mai buni, mai puțini buni, oamenii de lângă noi…
A fi pozitiv e o conduită a celor care reușesc să treacă dincolo de frustrări, să le accepte și să trăiască cu acestea, fără a le influența viața…într-un fel sau altul…
Știu, veți spune, cum vom face să fim pozitivi când viața e ca o ruletă?! Când totul se-nvârte în jurul socialului mârșav?!…
Cu ajutorul nostru, al tuturor, umăr de la umăr…, prin puterea minții, puterea binelui, gândirea pozitivă și zâmbetul!
Asta evidențiază cei doi autori – puterea sentimentelor pozitive, drumul în căutarea talentului și aptitudinii, posibilitatea ramificării și a non-eșuării, nu prin lamentare, ci prin adoptarea mitului lui Sisif – te ridici la fel de des cu căzăturile…
Nu e un ”rețetar”, ci sunt prezentate câteva strategii exemplificate, care sunt determinante în a alua aminte la viața noastră și implicațiile emoționale.
Donald și Tom vorbesc despre 5 strategii, cu precădere:
1. Evită golirea găleților.
2. Laudă ceea ce este bun!(Evită critica)
3. Fă-ți prieteni foarte apropiați.(Cultivați interacțiuni pozitive)
4. Oferă pe neașteptate.
5. Inversează regula de aur.(În loc de : ”Ce ție nu-ți place altuia nu-i face!” va fi varianta afirmativă: ”Fă altuia ceea ce îi place să îi faci!”)
Obstacolele în viața noastră sunt multe și greu de trecut, simțind că viața a fost necinstită cu noi, că ”am primit o mână proastă”, dar nu trebuie să lăsăm greutățile să ne definească. Credința în noi, în relațiile dintre noi, ne dau puterea să trecem, să mergem mai departe! Doar așa vom reuși să ne desprindem de partea întunecată, vom reuși să supraviețuim – pentru că mulți dintre noi, de fapt, asta fac! – și să ne dezvoltăm în pofida tuturor neșanselor!
Acest volum e un pansament pentru suflet, astfel am perceput și simțit acest bestseller!
”Cât de plină ți-e găleata?” este pentru mine manualul emoțiilor pozitive. Într-un mod simplu, direct, pragmatic și direct, cartea descrie cheia de boltă a unei vieți împlinite profesional și personal: bucuria de a trăi reflecatată într-o atitudine pozitivă față de sine și ceilalți.”(Olga Deszo – Gallup România)
Creativitatela feminin 
N-aş vrea să cad într-o falsă pedanterie şi să-mi expun părerile asupra acestei cărţi. N-ar fi corect deoarece nici azi nu sunt convinsă să o citesc. Cartea, din câte am observat ne propune introspecţia, schimbarea atitudinii negative, cu alte cuvinte : priveşte partea plină a paharului. Cele cinci aşa-zise strategii, cu toţii le experimentăm, nu ştiu fiecare la ce nivel. Lăudăm ceea ce este lăudabil, dar şi criticăm( aici nu intră bârfa, vorbirea de rău, cearta, etc.) atunci când e cazul. În ceea ce mă priveşte critic pe oricine schimonoseşte limba noastră. Toţi avem prieteni apropiaţi, interacţionăm cu aceştia, suntem capabili să oferim pe neaşteptate ceva cuiva. Nimic nou. Iar ultima strategie ţine de „puterea subconştientului” , evitarea cuvântului NU.
Probabil că unele cărţi, cum e şi aceasta, îţi dau un imbold spre a gândi altfel decât ai făcut-o până acum. Gândirea pozitivă îţi poate aduce sănătate mintală, fizică, bucurie, realizare, nu ştiu nici asta. Eram curioasă din punctul de vederea al aplicabilităţii teoriilor emise, dar nu din partea celor care au scris cartea.
Părerea mea,atunci când omul este pus în faţa inevitabilului, în faţa unei boli incurabile, de pildă, tot universul de valori de până atunci este răsturnat şi categoric priveşte cu alţi ochi absolut orice, priorităţile se schimbă, scara de valori, repet, se schimbă şi ea, în mod categoric nu mai acordă importanţă lucrurilor nesemnificative. Se redefineşte. Se umanizează. Pentru că „socialul ăsta mârşav”, cum bine l-ai denumit te dezumanizează, te robotizează, te micşorează ca om.
Nu prea cred în astfel de strategii, nu le-am văzut utile, cine ştie, cândva poate voi încerca vreo terapie prin sugestie pozitivă. Însă, ce am remarcat la tine este faptul iubirii. Rradu Beligan spunea că „longevitatea se datorează actului iubirii”, că „suntem născuţi pe lume pentru a iubi”. Adică nu trebuie să iubeşti orice, dar să iubeşti adevărat. Poate că ,dacă oamenii şi-ar însuşi iubirea, „lumea ar fi o bucurie”. N-ar mai trebui să citim astfel de cărţi, poate nici nu s-ar scrie.
Bravo, Antonela! Ai pus punctul pe ”I” – dac-am iubi, dacă ne-am însuși mai mult iubirea în sensul adevărat, necondiționat, lipsit de ipocrizie și altele ale fariseilor, da, n-am mai avea nevoie de acest tip de volume motivaționale!…
Până a pierde pe cineva drag, n-am dat importanță acestor volume, dar a venit momentul când acestea mi-au dat ”ceva”, nu forța, ci imboldul pentru acceptare și înțelegere. Îmi place motivaționalul, dar acel motivațional trecut prin filtrul psihologiei, al cunoașterii umane aprofundate…
După ce-am pierdut-o pe mama(Dumnezeu s-o odihnească-n pace!), sistemul de valori, principiile, eu….s-au schimbat multe, foarte multe, am învățat să văd viața, oamenii, relațiile dintre oameni altfel!…Am învățat, așa cum scrie-n volumele motivaționale, să apreciez cu-adevărat și să văd ceea ce nu văzusem până atunci!…Dar m-am izbit puternic, ”am naufragiat”! …
Așa cum spunea Tudor Arghezi: ”Trebuie să scormonești cu ambele mâini în urât pentru a descoperi frumosul!”
…Am înțeles destul de târziu cuvintele mamei: Iubirea este liantul!…
Antonela, cred în emoții, sentimente, trăiri, cred în iubire și respect, cred încă în oameni, cred în puterea exemplului și-n tenacitate, dar cum bine-ai spus, la rândul tău, sunt aspecte pe care încerc să le corijez…la mine și la cei din jurul meu, nepornind frustrări, nestârniind incendii, ci prin arta conversației, înțelegere, înțelepciune și bunătate!
…Sunt idei simple, Antonela, dar mi-a plăcut modul cum a fost redată simplitatea…are acea aură care-ți aduce zâmbetul pe buze și căldură-n priviri…
Îmi plac cărțile care ”ne-mbunează” sau care ne-arată că putem fi mai buni, nu – repet – ”rețetarele”, ci acele volume care-ți stârnesc admirația și mintea-ți stă puțin în loc, imaginându-ți cum ar fi dacă?!…
Prietenii apropiați sau acei necunoscuți care-ți devin prieteni printr-un concurs de împrejurări… un alt volum ”Străini care ne schimbă viața puterea oamenilor care nu par să conteze…dar contează”(Melinda Blau&Karen L..Fingerman).