O după-amiază ternă…O zi ca oricare alta sau visul unei nopţi de iarnă…încă!? …
Strălucirea nopții sau albul zilei?!…Nu mai știu, nu mai fac, nu mai zic, doar continui să cred în împlinire… prin atitudine…
Ironia, ridicolul, hulirea, lingușirea(”mierea cuvintelor”)…astea sunt ”trăsături” ale celor din jur, care m-ating cu privirile lor acide, așteptând ca neantul și umbrele să-mi rătăcească sufletul…și să-mi alinieze emoțiile și cugetul, să-mi fure zâmbetul…
Sunt vinovată de-atâta încredere, de-atâta dorință de bine, de împărțirea zâmbetelor!
Sunt vinovată din cauza credinței mele în oameni și-n principiile ce conduc spre altfel!…
În aceste vremuri tulburi, eu vreau să calmez marea?! Cum? Când? Cât? Pe cine? Întrebări cu răspunsuri ”epice”!
Cine ești tu? Ce schimbare, ce exemplu? …
Am obosit?! Nu, doar mi-am plecat privirea spre cei care simt la fel ca mine, într-un număr redus, dar cu ”veriga” strânsă!
Continui să m-aliniez simțurilor mele și-a celor în care cred. Speranța că lumea nu se va schimba, dar va înțelege și alege, fără să-nchidă ochii, că vom continua să fim discipoli ai armoniei – suflet, cuget și simțire…
Mi-e frică?! Da, de mine! Nisipul din clepsidră se scurge minuțios, cu tact și fără s-anunțe golul, ce cuprinde sufletu-mi ce strigă-n tăcerea albă a iernii… m-acoperă nămeții disperării…
Aștept primăvara și zâmbetul discret al soarelui, ce-mi arată o altă față a lumii mele, care mă dezgolește și-mi irită mintea-mi cernită…
Aștept primăvara ce-mi va dezgheța frica și-mi va îndepărta oboseala…
Aștept așteptarea ce-mi va aminti de speranță, împlinire, armonie și iubire, primăvara ce-mi va aduce splendoarea în suflet!
Iubesc iubirea, iubesc frumosul, iubesc binele și cred în desăvârșirea prin atitudine!
Creativitatela feminin 