Ernest Hemingway – Viață și talent…


ernestLa 2 iulie 1961, un foc de armă, tras dintr-o armă de vânătoare, a pus capăt vieții unui mare și popular scriitor american, a cărui operă nu mai aparținea de mult timp, exclusiv țării sale, ci lumii întregi – Ernest Hemingway, laureat al premiului Nobel în anul 1954.

Dintotdeauna am fost fascinată de scrierile sublime ale superbului scriitor Ernest Hemingway.

Am fost fascinată de finalurile mereu delicate, intense,  dar triste și sumbre. Citeam  romanele lui și eram cuprinsă de o ciudată stare,  întrebându-mă când va licări speranța???…

Citeam și citesc pe nerăsuflate  cu aceeași intensitate și plăcere romanele și povestirile izvorâte din penița creativă a autorului: ”For Whom the Bell Tolls ”(Pentru cine bat clopotele), ”A Farewell to Arms ”(Adio, arme), ”The Old Man and the Sea (Batrinul si marea), ”The Snows of Kilimanjaro”(Zăpezile de pe Kilimanjaro) și multe altele, la fel de neprețuite pentru literatura universală.

Și totuși, acest aventurier al creativității, acest geniu al literaturii, această personalitate marcantă, acest iubitor la vieții, optimist și vesel,  a renunțat continuitatea pe acest pământ, alegând neantul…

Tulburare bipolară – acesta a fost diagnosticul pus de un psihiatru, Cristopher D. Martin,  de la Baylor College of Medicine, din Houston, Texas,  într-un studiu din anul 2006, în  Revista Americană de Psihiatrie.

Deci, tulburare bipolară, dependență de alcool, traumatisme craniene,  înclinații narcisiste. Greu de crezut, nu?!…

Era cunoscut pentru vitalitatea sa, pentru forța fizică și spirituală, pentru veselia și optimismul său inepuizabil, pentru setea de aventură, de dragoste, de viață, pentru a părea credibil că ar fi renunțat de bună voie  la această viață…

Și totuși, Ernest Hemingway și-a pus singur capăt zilelor. O afirmă cu certitudine un om care i-a fost prieten intim aproape 14 ani, până-n ziua morții sale. E ziaristul american, A. E. Hotchner, autorul cărții intitulate ”Papa Hemingway”, editată în anul 1966.

…Ziaristul își amintește că în 1960, pe când se afla la ferma sa din Cuba, el a început să lupte împotriva a ceva ce amenința să-l covârșească. Starea s-a înrăutățit și mai mult după ce s-a mutat în casa lui din Ketchum, statul Idaho, în munți. L-a găsit schimbat…asista la peregrinarea în lumea fantomelor a unui om suferind de mania persecuției…

Da, Hemingway era cuprins de o depresie ce se agrava, ca efect al neputinței sale de  a mai scrie, de a mai crea…

Celebritatea e dulce, dar e o povară apăsătoare în noianul timpurilor…

Iată ce i-a relatat într-o zi doamna Hemingway: ” Papa stă ore în șir în birou și se preface că lucrează. Știi, la cartea despre Paris…Nu scrie nimic! Ce se-ntâmplă oare cu Papa?!…Mereu vorbește despre autonimicirea sa…”

” – Oare de ce mai pierd timpul pe aici?” – întreabă el.

” –  Dacă ai fi o soție cu adevărat bună, m-ai împușca tu.”

”…Aduce mereu vorba despre împușcare!”

Au urmat luni în care a fost internat la clinica Mayo din Richester, sub un nume de împrumut, pentru ca cititorii să  nu afle ce se-ntâmplă cu omul pe care-l admirau.

A urmat o convorbire telefonică ciudată, în care-i spunea că nu poate publica acel volum despre Paris, nici atunci, nici peste 10 ani…că nu se simțea în stare să mai scrie. această convorbire a avut loc pe data de 18 aprilie 1961. Duminica următoare, 23 aprilie, orele 11, a fost chemat de soția lui Hemingway, mary. Ernest încercase să se împuște cu arma sa de vânătoare.  Se afla în spitalul Sun Valley. A continuat să meargă la clinica Mayo. De atunci până la momentul final, a mai încercat de 3 ori să-și pună capăt zilelor…

În cele din urmă, pe data de 2 iulie 1961 a dus la îndeplinire actul suicid…s-a împușcat cu o armă de vânătoare…

Ziaristul amintește un fragment dintr-o convorbire avută cu el, într-o vizită la clinica Mayo:

– De ce-ți faci probleme, Papa? Tu însuți ai spus că cel ce are un drum lung de parcurs, trebuie să conteze pe faptul că mai poate să și cadă. Ți s-n-ntâmplat, doar adesea, să te vezi pe jos.

 –  Firește!  Dar, pe atunci, reușeam, de fiecare dată, să fiu din nou în picioare, înainte ca arbitrul să numere până la trei. Or, acum, el  a ajuns cu numărătoarea până la șase. Poate chiar la șapte…”

Anunțuri

Câteva cuvinte despre ”Cât de plină ți-e găleata?”


galeataCiteam cu ceva timp în urmă un volum  motivațional scris de-un bunic și-un nepot, Donald O. Clifton și Tom Rath – ”Cât de plină ți-e găleata?”

Primul a pus bazele psihologiei pozitive, cel de-al doilea  a pus accentul pe dezvoltare personală, motivațional și marketing.

Să nu uităm de atitudinea pozitivă a nepotului, care   se ”luptă”  cu tumori multiple ….de la vârsta de 16 ani! La  aceeași vârstă, rămâne fără vedere la ochiul stâng, diagnosticat fiind cu o boală foarte rară  -von Hippel-Lindau. În ultimul an de facultate, a aflat că tumorile s-au localizat într-una din glandele suprarenale; ulterior, au ajuns și-n pancreas și șira spinării.

”Picăturile cu care prietenii și membrii familiei mele îmi umpleau găleata erau o rezervă, un surplus care avea să îmi ajungă și să mă sprijine în perioadele grele ale vieții.”(Tom Rath)

Metaforic vorbind, în viața noastră suntem noi și cei de lângă noi, mai buni, mai puțini buni, oamenii de lângă noi…

A fi pozitiv e o conduită a celor care reușesc să treacă dincolo de frustrări, să le accepte și să trăiască cu acestea, fără a le influența viața…într-un fel sau altul…

Știu, veți spune, cum vom face să fim pozitivi când viața e ca o ruletă?! Când totul se-nvârte în jurul socialului mârșav?!…

Cu ajutorul nostru, al tuturor, umăr de la umăr…, prin puterea minții, puterea binelui, gândirea pozitivă și zâmbetul!

Asta evidențiază cei doi autori – puterea sentimentelor pozitive, drumul în căutarea talentului și aptitudinii, posibilitatea  ramificării și a non-eșuării, nu prin lamentare, ci prin  adoptarea mitului lui Sisif – te ridici la fel de des cu căzăturile…

Nu e un ”rețetar”, ci sunt prezentate câteva strategii exemplificate, care sunt determinante în a alua aminte la viața noastră și implicațiile emoționale.

Donald și Tom vorbesc despre 5 strategii, cu precădere:

1. Evită golirea găleților.

2. Laudă ceea ce este bun!(Evită critica)

3. Fă-ți prieteni foarte apropiați.(Cultivați interacțiuni pozitive)

4. Oferă pe neașteptate.

5. Inversează regula de aur.(În loc de : ”Ce ție nu-ți place altuia nu-i face!” va fi varianta afirmativă: ”Fă altuia ceea ce îi place să îi faci!”)

Obstacolele în viața noastră sunt multe și greu de  trecut, simțind că viața a fost necinstită cu noi, că ”am primit o mână proastă”, dar nu trebuie să lăsăm greutățile să ne definească. Credința în noi, în relațiile dintre noi, ne dau puterea să trecem, să mergem mai departe! Doar așa vom reuși să ne desprindem de partea întunecată, vom reuși să supraviețuim –  pentru că mulți dintre noi, de fapt, asta fac! –  și să ne dezvoltăm în pofida tuturor neșanselor!

Acest volum e un pansament pentru suflet, astfel am perceput și simțit acest bestseller!

”Cât de plină ți-e găleata?” este pentru mine manualul emoțiilor pozitive. Într-un mod simplu, direct, pragmatic și direct, cartea descrie cheia de boltă a unei vieți împlinite profesional și personal: bucuria de a trăi reflecatată într-o atitudine pozitivă față de sine și ceilalți.”(Olga Deszo – Gallup România)