O dragoste nebună, nebună…


Katherine Hepburn , Spencer Tracy…

Pentru Katherine a face film,  a juca împreună cu Spencer Tracy, făcea parte din viață, era ca și cum ar fi fost împreună în  toată viața…Un  critic american a scris că acești doi mari actori ”au ridicat relațiile femeie-bărbat la rangul de artă”. Ea nu a vorbit niciodată de Spencer, omul cu care și-a împărțit anii vieții, din 1941 până la moartea sa, în anul 1967.  El nu  a cerut-o niciodată în căsătorie, deoarece nu  a consimțit să divorțeze legal de soția sa.

” Spencer era un permanent angoasat. Viața-i era un coșmar. Nimic din omul echilibrat și sigur de sine, care era pe ecran, om atât de iubit de public. Nu a vorbit niciodată de ceea ce îl făcea nefericit.  Nu a spus nimănui, nimic… Mă gândesc uneori că nu l-am cunoscut cu-adevărat!” 

Târziu, la un moment dat, Kate s-a simțit obligată să dezvăluie câteva secrete din traiul ei cu Spencer, a dezvăluit o parte din viața lor intimă, punându-i acele întrebări pe care, în viață fiind, nu i le-a pus niciodată: ”Spune-mi,  Spencer, pentru ce-ai deschis ușa?”, ” Pentru  ce căutai să fugi de tine însuți, de ființa remarcabilă ce erai?” ”De ce, de ce, Spencer?”…”Pardon, ce-mi spui?!…Nu te aud prea bine!…”

Katherine nu numai că s-a eliberat de gândurile care o obsedau, gânduri păstrate în adâncul inimii, ci kate1a făcut public o declarație de dragoste, o iubire nebună, nebună…ce i-a întristat  și mai mult viața…kate2

Anunțuri

Privirea sus…ce frumos e cerul!


…Lumea în care trăim…e lumea noastră, a canoanelor, a imaginilor, a reflexiei?!…

Am revăzut un film ”Molly”(1999), care mi-a întărit convingerea viziunii și perspectivei asupra lumii în care ”trăim” și ne-nvârtim!…

Dacă vrei să țipi, n-o faci niciodată, încorsetat fiind de imaginea afișată, dacă vrei să plângi, n-ai cum, trebuie să te arăți puternic, nicidecum slab, dacă esți supărat, la fel, n-ai cum să-ți țipi supărarea, trebuie s-o controlezi și strunești, c-așa sunt regulile nescrise, dacă  ești fericit, n-ai cum să-ți manifești prea mult starea, să dansezi, să țopăi, să fii tu însuți/însăți, e semn al ”necioplirii”…

Dacă…

Ne-am obișnuit, ce-i drept, să mergem cu capul în pământ din cauza a varii motive, uitând cât  de frumos  e albastrul cerului!..

Ne-o recomandă eroina filmului, o tânără de 28 ani autistă, care trece printr-un proces al ”normalității”, adaptându-se, apoi revenind în lumea și sfera cotidianului ei…

Vizionare plăcută!

molly