Amurg târziu, cerul înstelat, gândurile-mi departe…în timp ce ieșeam din restaurantul unde mă ”târâseră” câteva prietene, care-mi voiau binele…
Supărată, indignață, irascibilă, nu mai găsesc adjective, care să confirme, să ateste starea indusă de persoana care cu prezența nedorită, mi-a tulburat liniștea, feeria, visarea…., izbindu-se de mine , la intrarea în restaurant.
”- Bună seara, domniță, scuzați! ” aud o voce de niciunde, care-mi spulbera visul.
Ridic privirea, fără urmă de politețe:
” -Nu-i nimic! …Mai multă atenție n-ar strica pe viitor!…” pe-un ton impersonal …Atenție din partea cui? Cine a dat peste cine? Ce importanță are? Trebuia să nu fie acolo!…
Doi ochi verzi, migdalați, senini, mă priveau întrebători, neștiind cum să ia atitudinea ostilă, ostentativ de lipsită de bunăcuviință…
”- Vă rog, poftiți!”…auzii, strecurându-mă în noaptea timpurie…
A trecut și prima zi din week-end-ul mult așteptat de cei din jurul meu; distracție, karaoke, plimbări sub clar de lună, mici bârfe care mențin atmosfera, cotidianul rutinat al ieșirilor…Mi-am propus – nu voi mai ieși aiurea! Mă plictisește acest anturaj, m-am săturat de oje, creme, pantofi și meșe…Mi-e dor de ”Mândrie&Prejudecată”, ”Jane Eyre”, ”Castelul Pălărierului”, ”Pentru cine bat clopotele?”, ” Pe aripile vântului”,” Jezebel” – cărțile sufletului meu…Mi-e dor de visele mele constante!
E duminică dimineața!…Relaxată, cu ceașca cu cafea aburindă, 4 tablete de ciocolată și 3 pișcoturi, păcăleam micul dejun…am rămas în pat mai mult decât de-obicei, pentru cîteva ore de lectură…cărți dragi inimii și minții mele; acum, istoria, dragostea femeilor, a căror stea nu apune…istorii, iubiri, intrigi țesute, cu bine sau rău, au rămas, au dăinuit veacurilor…
Lumea cărților e fascinantă, romantismul inconfundabil, parfumul filelor de poveste, personajele cu tipologii aparte… e lumea mirifică a mea, e colțișorul intangibil al inimii mele…dincolo de poveste, e realitatea care-mi va purta pașii spre dragoste, împlinire, sufletul pereche…
Cele câteva ore dedicate cu pasiune lecturii s-au scurs printre degete, fin ca nisipul din clepsidra timpului…M-am hotărât să merg la cinema; pentru a nu știu a câta oară voi viziona ”Pe aripile vântului”; e un clasic desăvârșit!
Ajung la ghișeu, stau la rând…da, ciudat, s-ar părea că timpul nostalgicilor, romanticilor, n-a apus…suntem câțiva care apreciem arta clasică… aștept cu nerăbdare să intru! Iureș la tăiatul biletelor…Păcat, răbdarea nu-i o virtute, iar clasicul nu impune o conduită a bunului simț! Aud discret, în fața mea, o voce ce-mi sună altfel:
”-Vă rog, poftiți! După dumneavoastră, domniță!”…Unde am mai auzit acest apelativ?!…Un fior cald îmi străbătea corpul din cap până-n picioare! Sentimente amestecate, furie cu o timiditate plăcută, senzații noi, care-mi tulburau cotidianul…Ridic ochii și văd o față jovială, puțin ironică, o privire de smarald, țintuindu-mă!
”Astăzi, domniță, sunteți mai bine! Ochii sunt mai puțin tăioși, iar vocea e chiar dulce!”
…Da, pentru a doua oară, aceleași conjuncturi, izbindu-ne unul de altul…
”-Mulțumesc pentru amabilitate!” și-am intrat, necontinuând conversația.
Mă irita acest necunoscut! Cu răbdarea, bunul simț, atitudinea boemă…mă intriga și faptul că împărțeam aceeași sală.
S-au stins luminile, iar ecranul a prins viață! Am dat totul uitării: străinul, aglomerația, iureșul, eram singură cu povestea și personajele de pe ecran. Trăiri, emoții, iubiri, patimi, am retrăit momentul revederii acestei pelicule, mereu diferit și nostalgic!
La încheierea peliculei, am fugit discret spre uși, de parcă mă temeam de cineva, care mă urmărea…am simțit privirea necunoscutului…am evitat și-am grăbit pasul, dar degeaba…
”-Iute mai sunteți! Mergeți să mai cumpărați un bilet, intrați iar?! Vă însoțesc?”
Câtă nerușinare! Vedea că-l evit, simțea sigur asta, dar îi plăcea să mă sâcâie, cu aroganța și privirea veselă și senină…
N-am dat curs cuvintelor, pierzându-mă printre ceilalți!
Era deja târziu, afară era superb! Cu pași înceți, m-am cufundat în visele mele, însoțită de beatitudinea naturii…
Într-un târziu, am ajuns acasă, m-am strecurat în pat, am continuat saga istoriei doamnelor…ciudat, m-am surprins de câteva ori, gândindu-mă la străinul de care mă izbeam stângaci de fiecare dată…
O nouă săptămână, zile de lucru, zile de visare, împletirea pasiunilor, clădirea și instituirea reușitei!
E luni după-amiaza, am ieșit fugind de la serviciu, dat fiind că trebuia să ajung la Clubul de Lectură. Pregătisem un test psihologic, tip joc, pentru cei prezenți și-un volum de iubire…o împletire a slăbiciunilor umane, a vulnerabilității cu marile succese…
22 de suflete în sala frumos decorată, cafea, ceai, ciocolată caldă și bomboane de ciocolată cu răvașe pentru toți cei prezenți, plus, îmbietoarea aromă de măr candit și scorțișoară.
Și totuși, am simțit o prezență care-mi dădea fiori sau era frigul strecurat în oase?!…e totuși iarnă…Nu, străinul din zilele precedente își sorbea cafeaua tacticos, studiindu-și răvașul.
”- Bună, domniță! Iar ni se împletesc drumurile…Îmi pare bine că nu ne mai izbim, n-aș mai putea suporta atâta durere! Nu te impacienta, nu vă urmăresc, am venit la silicitarea unei prietene, care vine de la deschiderea acestui club și tare ați mai încântat-o, încât, m-am gândit: Ce Dumnezeu, poate o să-mi placă această șezătoare tipic feminină!”…
…
…Ne-am tachinat cu succes luni în șir, ani -3 la număr, descoperind, redescoperind, creând, clădind, savurând dragostea, respectul, înțelegerea și micul dejun pe furate – cafeaua aburindă cu 4 tablete de ciocolată și trei pișcoturi…
Am zămislit din dragoste un băiețel, ce completează minunat triunghiul vieții de familie!
E iarnă, se apropie Crăciunul, ziua mea de naștere. E după-amiază, mă îndrept fugind spre Clubul de Lectură…astăzi va fi o zi specială, o surpriză pregătită cu dragoste – frământată și fremătând – îl așteaptă pe cel drag!… De-atunci, mereu un pasionat al Clubului de lectură, al șezătorii – cum îi place s-o numească!
În fiecare an sărbătorim ziua întâlnirii noastre…ciudat, vei spune , care dintre ele?! …prima, în care ne-am izbit, la ieșirea din restaurant…a rămas ziua noastră, ne-o reamintim cu plăcere, cu zâmbetul pe buze, iar acea privire de smarald, jovială, puțin ironică, continuă să mă fascineze!
23 persoane la Clubul de lectură…în spate, printre ceilalți membri de sex masculin ai Clubului zăresc statura binecunoscută, studiind cu interes, îmbujorat, feciorelnic chiar…
A găsit prima surpriză: o mapă de piele, în care erau câteva file goale, nescrise, un trandafir origami, o floare de colț presată, un bilet de cinema șifonat, un răvaș de demult și-două volume care s-au mulat ca o mănușă, unul începuturilor noastre stângace, aranjate de destin, care ne-a a adus dragostea, sufletul pereche, celălalt vieții împreună până acum și de-acum încolo!…
La fel ca odinioară, mi-a surâs ștrengărește, cu dragoste, împlinit, mulțumindu-mi din privirea caldă, pentru declarația de dragoste care-a trecut vâltoarea anilor și care stârnește pasiune și multă, multă iubire!
L-am invitat la restaurant…bineînțeles, restaurantul nostru, cel unde destinul ne-a adus împreună! Masa noastră, frumos decorată, te îmbia la visare și dragoste – fața de masă roșie, cu un plic mare în fața farfuriilor de culoare verde, precum ochii partenerului meu, pe centru o vază cu un trandafir violet, iar lumânările inmiresmau discret cu aromă de scorțișoară și măr candit separeul.
Muzica disco a anilor 80, în surdină, ne încânta auzul. În timp ce sporovăiam și deslușeam prin noianul de amintiri, am auzit la radio o voce care anunța o dedicație muzicală : ”Două suflete pereche, mână-n mână prin viață, cu dragoste, înțelegere, respect și pasiune…Eternitatea e în sufletele și-n iubirea noastră! Pentru totdeauna! Cu dragoste!”…și numele soțului meu…La lumina lumânărilor discrete, am întrezărit pentru un moment ochii ușor umezi ai jumătății mele…
Am comandat cina și o sticlă de șampanie… a rămas plăcut impresionat când a văzut desenul de pe etichetă – noi, sub clar de lună, mână-n mână, savurând cafeaua aburindă, tabletele de ciocolată și pișcoturile, alături de-un rând argintiu, subliniat – ” Azi, te iubesc mai mult decât ieri și mai puțin decât maine!”
…A luat plicul, l-a desfăcut, în scopul utilizării acestuia ca șervețel, când din el, au căzut o mulțime de cărticele,de diferite mărimi, viu colorate, cu declarații de dragoste și imagini/foto, inedite din povestea noastră de dragoste…
A fost o seară de neuitat! Vor mai urma multe altele! Viața-i o poveste dacă iubești și găsești înțelegere în sufletul alăturat!
Declarațiile de dragoste trebuie să ne încânte viața, nu-s nimicur i- cum spun mulți alții, ci dau farmec relației, revigorând și menținând armonia, renăscând pasiunea!
Declarațiile de dragoste nu sunt semn de slăbiciune, ci dovada rostită a iubirii!
Minte cine spune că dragostea nu se rostește, că faptele spun totul!
Greșit: iubirea trebuie rostită, cântată, amintită, comunicată!
Iubirea e în fiecare por, în priviri, simțiri, trăiri, cuvinte!
Trăiți iubirea, rostind-o!
Acest articol a fost scris cu pasiune pentru SUPERBLOG 2012!
Creativitatela feminin 