13 dorințe


Anul acesta, s-ar părea, comunitatea blogger-ilor e puțin diferită… mai receptivă, la unison și cu mai multe provocări…individuale, colective…

Am preluat și astăzi, tot de la Anca, o altă provocare – 13 dorințe…

Încheierea anului precedent mi-a dat ocazia să-mi pun gândurile și visele pe hârtie(nu în cui…), năzuințe pentru anul 2013… Unele sunt îndrăznețe, altele fără relevanță, dar …

1. Îmi doresc ca la proiectul inițiat să adere cât mai multe persoane pasionate de lectură!

2. Îmi doresc ca drumul  pe care sunt…să aibă continuitate!(Doamne, dă-mi tăria și încrederea necesare, pentru a merge  înainte!)

3. Îmi doresc ca Puterea exemplului, Puterea Perseverenței să aibă efectul scontat, atât printre adulți, cât și printre copii!

4.  Îmi doresc ca anul acesta să ne aducă mai multă liniște în suflet, mai puțin zbucium, mai puține lacrimi…întregii familii!

5.   Îmi doresc să descrețesc cât mai multe frunți, să aduc zâmbetul  pe buze câtor mai multe persoane, îmi doresc ca cei din jurul meu să-nțeleagă că totul poate funcționa minunat dacă ne ajutăm, sprijinim, susținem, dacă suntem sinceri și loiali! Îmi doresc să-nțeleagă că soluția multor probleme e prietenia, iubirea, mentoratul sincer, puterea verigelor!

6. Îmi doresc ca parenting-ul să fie privit mai dezinvolt, cu încredere, să formăm o comunitate, o echipă  pe cinste, să creăm valoare, emoții împreună – părinți și copii!

7. Îmi doresc ca anul acesta să obțin resursele financiare necesare pentru un CoffeBooks – un loc de relaxare, unde se bea o cafea, un ceai,  se servește o prăjitură delicioasă și SE CITEȘTE, se cumpără cărți, se organizează seminarii, workshop-uri, un ambient minunat!

8. Îmi doresc să interacționez cât mai mult cu cei care împărtășesc aceleași pasiuni ca ale mele!

9. Îmi doresc  să văd  și să trăiesc doar partea plină a paharului!

10. Îmi doresc ca familia mea, noi, să fim sănătoși, puternici  și-o adevărată echipă!

11. Îmi doresc  ca Dumnezeu să m-ajute să editez ceea ce mi-am propus!

12. Îmi doresc să fi învățat mai mult din greșelile anterioare!

13. Vreau ca anul ăsta să am grijă și de mine, nu doar de cei din jurul meu!

Putem crea, putem învăța, putem fi noi înșine/însene, putem interacționa!

Să împărtășim din experiențe, vise și să trecem dincolo de nori!

Cum am mai spus: privirea sus, cerul e albastru!agentia dorintelkor

Anunțuri

5 gânduri despre „13 dorințe

  1. Eiii, nu vrei să ne divulgi din dorințele tale, lasă că știm noi! Dacă tot ai intrat în horă, dragă Amirale, joacă!
    Mi-am propus multe anul ăsta, Amirale, la fel ca anul trecut, la fel ca mulți ani în urmă! Ideea este ca măcar jumătate să devină realitate!
    Îl am pe Nică al meu, care mă inspiră prin tot ceea ce face!
    Toate bune…și împărtășește-ne dorințele tale!…

  2. Pingback: Cine voi fi eu în 2013 « Gânduri frumoase pentru fiecare zi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s