Ce mașina 4X4 aș vrea să fiu?


…Un drum prăfuit de țară!…Sunt plin de viață, sigur,  confortabil, manevrabil,  am încredere în ce-mi pregătește viitorul, intuind că va fi foarte bine!

E primul drum departe de ”casă”! De fapt, acasă  ”va căpăta” altă conotație astăzi…Tocmai am fost cumpărat, achiziționat,  de-un cuplu, de mult prea departe, ca timp și spațiu, atitudine și comportament…Privindu-i, realizez că sunt ca două personaje din basme – feţe senine, zâmbet liniştitor, pletele albe, atitudine pozitivă…vederea lor îmi dă putere, mă încarcă cu energie pozitivă, cu un plus de savoare; deţin acel ceva care lipseşte omului  şi vremurilor de astăzi – concentrarea asupra direcției, prin controlarea automată a  motorului și a  frânelor! Încerc să pătrund dincolo de sfera  primei impresii, să-mi dau seama încotro se-ndreaptă roțile-mi prăfuite, trăgând din greu într-un mediu off-road.

Drumul e lung – s-ar părea – și-am face bine să ne relaxăm,  să ne cunoaștem şi să ne adaptăm mediului spre care purcedem cu entuziasm!

Ne-ndepărtăm ușor, ușor,  de civilizație – zgârie nori, fațade impozante de sticlă, coloși care-ți atrag privirile, „smog-ul” ce te lasă fără aer …

Am urcat, am coborât, am alunecat pe pante înclinate înapoi, înainte…norocul meu:  Sistemul de Asistență la Pornire în Rampă(HAC) pe care-l am,  mi-a fost de-un real ajutor…

Îmi place unde am ajuns – natura vie, verde, parfumul copacilor înmuguriți, înconjurați de viață. În surdină, discret, o mierlă își face numărul…sunt mai mult  decât încântat de suflul nou  ce mă-nconjoară!…

Noul ambient mă atrage și-mi inspiră încredere! Sunt mândru de alegerea făcută de noii mei prieteni!…Și-au dorit o Toyota Land Cruiser, un 4×4  o combinaţie de putere, performanţă, stil, eleganță,  eficienţă, au primit  nu o mașină, ci un element viu, reprezentativ,  care se pliază perfect pe doleanțele lor !

Și tocmai pentru asta, mândru, le mulțumesc, punându-mă în valoare oricând și oriunde, pe vremuri triste sau vesele, pe zăpadă sau ploaie: suspensii hidraulice controlate electronic, sistemul  Crawl Control, ajustează viteza, prin controlarea automată a motoarelor și-a  frânelor; la rularea pe șosea, suspensiile cu capacitate ridicată de reacție conlucrează cu barele anti-ruliu, pentru a oferi agilitate și confort fără egal; tracțiune, confort, stabilitate și siguranță superioare, sunt un 4×4, puternic, adaptat la condiții neprilenice, că-i  vară, iarnă, noroi, nisip, zăpadă.

Ofer noilor proprietari,  prietenilor mei, plăcere, eficiență maximă în timpul condusului, o călătorie sigură, un 4×4 de zile mari, de neuitat, care te provoacă la călătorie și aventură.

Sunt o Toyota Land Cruiser, un gigant elegant printre suratele mele, un munte de atenție și-un spirit de echipă, care răspunde și e în asentimentul celui/celei care o conduce.

Timpul se scurge, mai mult sau mai puțin comprimat!

Suntem aproape de noua casă. Simt cum cum mă cuprinde un val de căldură plăcută, care-mi încețoșează farurile și-mi sugrumă ”vocea”(claxonul).

În depărtare văd o casă mare albă, cu obloane verzi, acoperişul la fel de verde, cu multe mușcate-n ferestre, zâmbitoare – care-mi fac parcă cu ochiul;  în spatele casei văd o poieniţă, de unde se aude susurul apei şi trilurile păsărilor, şoptind în zare un ”Bine aţi venit!”  Curtea îmbietoare, plină cu flori e o imagine de poveste, unde se-ncadrează perfect proprietarii, completând atmosfera de vis. Lateral casei se află un garaj dichisit cu 2 intrări ample. În interiorul garajului, lucind de ”sănătate”, se află 2 mașini de colecție, iar înafara garajului, o soră mai mare, Toyota Rav4, mă aşteaptă, să-mpărţim din plăcerea şi liniştea mirifică a locului…

Sun plăcut impresionat, de primirea ospitalieră, compania ce-o voi avea de-acum înainte şi-aştept cu-nfrigurare să mulţumesc încă o dată distinşilor mei proprietari pentru că m-au ales şi să-mpart din sentimentul de bine tuturor celor care au nevoie!

Sunt o mașină care răspunde nevoilor  celor dornici de privilegii automobilistice, oferă totul, de la confort, performanță, siguranță, concluzionaând cu un sentiment de prietenie!

Sunt o Toyota Land Cruiser care conduce detașat în branșa suratelor ei; ultima achiziție confirmă cele mai sus menționate! Am fost și sunt în asentimentul prietenilor mei umani, pentru faptul că m-au ales, c-au găsit dovezi necontestabile, care atestă calitatea mea!

Acest articol a fost scris cu pasiune pentru  SUPERBLOG 2012!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s