Cartea în habitatul natural


Cărți, cafea și  ciocolată…acesta e universul meu, acesta e  doar timpul meu…când într-un mod egoist sunt doar eu  și lumea mirifică a lecturii – personaje exuberante, exotice, mai mult sau mai puțin împătimite, idei și ideologii, vise aparținând celor ce cred cu tărie în plăcerea de-a citi…

Orele 5.00 AM, mă-ndrept sprintenă spre bucătărie, deja dornică de aroma cafelei…pun ibricul cu apă și cafea  pe limbile de foc, așteptând în liniște, savurarea delicioasei licori; cafea, 4 tablete de ciocolată, miere de albine și mă cufund în lectură, pe scaunul ce  zi de zi are altă și altă formă, de-a lungul timpului, orelor de lectură…

2 astfel de ore în lumea mea, dimineața,  în lumea cărților, cufundată-ntr-o stare de atât bine, încât, după ora și jumătate dedicată, parc-aș reveni din neant, într-o lume ce nu-mi aparține…

…O zi de lucru, o zi din viața unei familii, până-n orele 22:00 PM, când ”ciufurile” celor dragi, de toate mărimile și culorile -negru, ușor grizonat – sunt pe pernă, deja în lumea viselor…Atunci,  cu cartea  subsoară, aprind veioza, o lumină palidă, care-mi ghicește de fiecare dată gândurile, pălind ușor, în asentimentul meu, pentru ca nimeni altcineva să nu tulbure acest tabiet, de-a lungul anilor…Mă strecor în lenjeria caldă, moale și parfumată și timp de 2-3  ore sunt în compania cărților, prietenele mele de suflet, simț și cuget.

Acestea au fost create pentru SUPERBLOG 2012!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s